Cu spot-uri DIY, skatepark-uri și plaza-uri la tot pasul, finanțate de guvernul danez, planul pentru weekendul ce a trecut a fost să-i aducă laolaltă pe cei mai buni skateri la tranziții și pe unii dintre cei mai buni la street și să facă un tur de skate al orașului, într-o super atmosferă de concurs. Lista de invitați a cuprins rideri de toate generațiile: Raven Tershy, Ishod Wair, Grant Taylor, Ben Hatchell, Raney Beres, Ronnie Sandoval, Rune Glifberg, Trey Wood, Austin Poynter, Chris Russell, Chet Childress, Al Partenen, Kevin Kowalski, Peter Ramondetta, Greyson Fletcher, Arto Saari, Justin Brock, Zach Miller, Sam Beckett, Oski Rozenberg, Jake Collins, Darkness, Willis Kimbel și lista poate continua mult și bine.
Și-a făcut apariția și Ishod Wair, deținătorul titlului de Skater Of The Year în 2013, care a venit direct de la Street League din New Jersey. Cum s-a dat jos din avion, s-a dus direct să se dea în bowl-ul din CPH Skatepark, să cunoască lumea și să se dea din nou, și mai mult. That's how he rolls. E un "skate rat", cum se spune.
Secțiunea de vert a fost incredibilă.. Ronnie Sandoval, Austin Poynter, Zach Miller, Rune Glifberg, Neil Hendrix, Chris Russell și Trey Wood au făcut spectacol cu niște air-uri fenomenale. Veteranul Rune Glifberg a ocupat primul loc, fiind urmat de cei din noua generație, respectiv Ronnie Sandoval si Chris Russell. Vert skateboarding is sick!!
Pentru riderii iubitori de bowl-uri... bowl-uri MARI, Faelledparken a devenit un loc unde toți își doresc să ajungă să se dea. Locația skatepark-ului are și un background în ce privește sporturile pentru danezi, fiind în trecut amenajată pentru curse de mașini sau meciuri de fotbal. Dar acum este unul dintre cele mai bune skatepark-uri din lume pentru cei care se dau pe valuri de ciment.
După bowl, a urmat piscina din Faelledparken, spot care a fost distrus de Ben Hatchell. Să te dai într-o piscină este cel puțin greu, dar Ben Hatchell se dădea de parcă era în miniramp.. După el, un alt "nebun" care a impresionat a fost Chris Russell, care are doar 17 ani. Nu pare, totuși.. Chris se dă ca și cum ar fi făcut asta dinainte să se nască. Are un control și o siguranță pe care n-o vezi la foarte mulți.
Înainte să inceapă ploaia și să se mute într-un park acoperit, Austin Poynter a reușit să ia premiul pentru "biggest Air of the Pool Jam".
Dacă nu ar fi început ploaia, a 3-a oprire, după bowl și piscină, ar fi trebuit să fie într-un bowl mai adânc. Dar n-a fost să fie. Așa că restul evenimentului/concursului s-a mutat in CPH Skatepark și a luat o nouă întorsătură. Au venit cu ideea să facă un Jam de Vert, fără echipamente de protecție, în bowl-ul din indoor. Lejer. Puștiul de 13 ani, Trey Wood, a aterizat mai multe tricks doar in bowl-ul ăsta decât au aterizat majoritatea celorlalți skateri pe durata întregului weekend. Și pe lângă asta, nici el n-ai spune că-i copil. Are un stil, o viteză și o siguranță demne de invidiat, așa că a ocupat locuri fruntașe atat la Bowl cât și la Half Pipe.
Ishod Wair a câștigat și el privirile tuturor celor care se uitau (cum reușește de fiecare dată) plimbându-se lejer prin bowl și arătând mereu cât de bine poate să se simtă pe placă.
Câștigătorul, totuși, a fost Chris Russell care a distrus fără nicio îndoială bowl-ul într-un stil inimaginabil. BIG UP!
Rămâne de văzut dacă în 2015 va continua CPH Bowl Jam sau se va reveni la CPH Pro.. sau dacă vor uni cele două formate. Oricum ar fi, Copenhaga a oferit anul ăsta un concurs pe cinste, multă distracție pentru cei prezenți și sperăm, totuși, să mai vedem și anul următor niște air-uri și invert-uri și mai razna, în aceleași skatepark-uri perfecte.
Sursă: Monster Energy
|